Lauren Sanchez și Jeff Bezos se vor căsători la Veneția la finalul acestei săptămâni.
La doi ani de la logodnă, Lauren Sanchez și Jeff Bezos vor face pasul cel mare și vor spune „DA” în cadrul unei ceremonii fastuoase ce va avea loc în Veneția, chiar la finalul acestei săptămâni.
Cuprins
Jeff Bezos și Lauren Sanchez se pregătesc pentru o nuntă care reflectă averea lor imensă și nu se uită la bani. Cuplul are un grup select de invitați de seamă la Veneția, în Italia, și le oferă cadouri extravagante care le reflectă gustul pentru eleganță.
Nunta celor doi va avea loc în jurul superiahtului lui Bezos, Koru, în valoare de 500 de milioane de dolari, care este ancorat în prezent în largul insulei San Giorgio Maggiore, ce găzduiește istorica Bazilică San Giorgio Maggiore.
Se pare că această insulă venețiană va fi închisă publicului în perioada 24–29 iunie pentru a le permite celor doi să se căsătorească, ceea ce alimentează speculațiile că ceremonia va avea loc la bordul iahtului.
În plus, Jeff Bezos a rezervat Scuola Grande della Misericordia, una dintre cele mai grandioase clădiri din Veneția, pentru perioada 26–28 iunie. Deși nu este clar dacă locația va găzdui ceremonia propriu-zisă, se presupune că va fi decorul uneia dintre numeroasele petreceri asociate evenimentului, la care este așteptată o listă restrânsă de invitați – nu mai mult de 200 de persoane. Printre numele sonore care ar putea participa se numără Kim Kardashian, Kris Jenner, Oprah Winfrey, Ivanka Trump și Orlando Bloom.
O sursă italiană a dezvăluit că fiecare invitat va primi o piesă de sticlă Murano suflată manual, creată de Laguna B – o companie venețiană cu o istorie bogată în arta sticlei – iar alte obiecte de lux sunt, de asemenea, așteptate, deși detaliile specifice rămân confidențiale.
Inspirându-se dintr-un tip tradițional de pahar cunoscut sub numele de goti de fornasa, realizat de obicei de meșteșugarii din Murano pentru uz personal, Marie Brandolini a creat o interpretare modernă care combină tradiția venețiană cu designul contemporan. Laguna B este recunoscută pentru modelele sale colorate, cu dungi și motive florale, fiecare piesă având un design unic. Un singur pahar mare de la această companie poate ajunge să coste până la 167 de dolari, evidențiind valoarea acestor suveniruri unicat.
Daily Mail a scris marți că fondatorul Amazon, în vârstă de 61 de ani, și fosta jurnalistă de divertisment, în vârstă de 55 de ani, i-au contractat pe Lady Gaga și Elton John pentru a susține un recital la nunta lor din Veneția, Italia, programată pentru luna iunie.
„Lauren și-a dorit ca niște artiști de top să cânte pentru ei, iar mai sus de Gaga și Elton nu prea ai cum să mergi”, a declarat o sursă pentru publicație. Potrivit aceleiași surse, Lady Gaga (39 de ani) și Elton John (78 de ani) ar fi acceptat cu plăcere invitația, fiind „prieteni buni și încântați să cânte împreună”.
Totuși, un alt apropiat a negat categoric pentru Page Six că interpreta piesei „Poker Face” ar urma să urce pe scenă. Se pare, de asemenea, că ceremonia din străinătate nici măcar nu apare în programul oficial al lui Gaga.
Două dintre cele mai bune hoteluri din oraș, Gritti Palace și Aman Venice, sunt complet rezervate în perioada 26-29 iunie. Se pare că prețurile camerelor în aceste hoteluri pornesc de la 3.200 de dolari pe noapte și pot ajunge chiar și la 32.000 de dolari, în funcție de apartament și de sezon.
Citește și:
Cu cine a fost surprins Chris Martin la scurt timp după despărțirea de Dakota Johnson
Foto: Arhiva ELLE